• Meatoplastia

    Meatoplastia

    Puncte cheie :

    Repararea meatului uretral este utilizată pentru a trata stenoza (îngustarea) acestuia.
    Uneori este necesară introducerea unui cateter uretral.
    Împrăștierea jetului de urină este un efect secundar obișnuit al procedurii.

    Ce implică intervenția ?

    Meatoplastia este efectuată pentru a trata o strictură situată chiar la vârful penisului și care a apărut din cauza traumatismului, a trecerii instrumentelor, din cauza unui cateter (sondă uretro-vezicală) sau datorită intervențiilor chirurgicale anterioare, cum ar fi operațiile de hipospadias în copilărie.
    Înainte de a se încerca această procedură, este posibil să vi se ceară să faceți o uretrografie. Aceasta este o radiografie care arată toată uretra și evaluează lungimea stricturii. Uretrografia se face prin plasarea unui cateter foarte fin în interiorul porțiunii inițiale a uretrei urmată de injectarea unei substanțe de contrast .
    Acest lucru ajută la demonstrarea faptului că problema pe care o aveți cu curgerea urinei este localizată chiar la vârful penisului. Ea evaluează, de asemenea, lungimea stricturii și exclude stricturile din apropierea vezicii urinare (uretra posterioară).

    Alternativele intervenției ?

    Dilatarea meatului – utilizând dilatatoare din plastic sau metal.

    Ce se întâmplă în ziua intervenției ?

    Urologul (sau un membru al echipei medicale) vă va examina pe scurt istoricul și medicația și vă va cere să semnați consimțământul.
    Un medic anestezist vă va explica opțiunile unei anestezii generale sau anesteziei spinale. Tot medicul anestezist va discuta, de asemenea, despre ameliorarea durerii după intervenție.
    Este posibil să vi se administreze o injecție cu heparină pentru a subția sângele. Aceasta ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge și la prevenirea trecerii lor în plămâni. Echipa medicală va decide dacă trebuie să continuați aceste acțiuni după ce vă întoarceți acasă.

    Detaliile intervenției

    De obicei, efectuăm procedura sub anestezie generală.
    Este posibil să efectuăm o injecție cu antibiotice înaintea procedurii, după ce ați fost testat împotriva eventualelor alergii
    Facem o incizie in partea ventrală a glandului (capul penisului) – prin zona îngustată, în uretra sănătoasă; suturăm marginile inciziei.
    Meatul nu va mai fi poziționat chiar la vârful penisului  ci va fi deschis pe fața ventrală a glandului.
    Ocazional, se va introduce un cateter.
    Efectuăm sutura cu fire resorbabile.
    Intervenția durează mai puțin de o oră.

    Efecte secundare şi Riscuri

    • Umflare, disconfort și echimoze la locul intervenției – la 1 din 10 pacienți
    • Arsură ușoară sau sângerare la urinare, o scurtă perioadă de timp după intervenție – la 1 din 10 pacienți
    • Împăștierea jetului de urină (datorită edemului meatului uretral ) astfel încât trebuie sa stați pe wc pentru a urina – la 1 din 10 pacienți
    • Infecții ale rănilor care necesită tratament cu antibiotice – la 1 din 50 pacienți
    • Intervenții chirurgicale suplimentare – la 1 din 50 pacienți
    • Cicatrizarea vicioasă ce poate duce la o intervenție chirurgicală suplimentară – la 1 din 250 pacienți
    • Persistența firului de sutură – necesită îndepărtarea ulterioară – la 1 din 250 pacienți
    • Probleme anestezice sau cardiovasculare care necesită îngrijire (inclusiv infecții toracice, embolie pulmonară, accident vascular cerebral, tromboză venoasă profundă, infarct miocardic) – la 1 din 250 pacienți – anestezistul va estima riscul individual.

    Care este riscul infecțiilor intraspitalicești ?

    Riscul de a lua o infecție în spital este de aproximativ 8 din 100 (8%) incluzând infecții MRSA si infecții intestinale .
    Procentul este mai mare cu cât avem un grup de pacienți cu risc mare de infecții care au avut :
    -tuburi de dren pe o perioadă îndelungată (catetere)
    -internări multiple și prelungite in spital

    Așteptări odată ajuns acasă ?

    Veți primi sfaturi despre recuperarea la domiciliu.
    Veți primi o rețetă cu medicamentele necesare.
    Veți primi o copie a internării, în care va fi detaliată intervenția.
    Veți primi o programare pentru consultație ulterioară.

    Informații referitoare la intervenția chirurgicală ?
    Înaintea procedurii comunicați echipei medicale dacă aveți:
    -un corp străin implantat (stent, proteză articulară, stimulator cardiac, proteză valvulară, grefă vasculară)
    -o rețetă regulată pentru un anticoagulant – medicament de subțiere a sângelui (warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban, trombostop, plavix, dabigatran)
    -o infecție trecută sau prezentă de tip MRSA
    -un transplant de cornee, un transplant neurochirurgical sau un tratament cu hormon de creștere.

    Înainte de a ajunge acasă
    -asigurați-vă că ați înțeles intervenția chirurgicală
    -asigurați-vă că totul a decurs conform planului
    -anunțați cadrele medicale dacă aveți o stare de disconfort
    -intrebați ce anume puteți face si ce nu puteți face acasă
    -asigurați-vă că stiți ce va urma si intrebați când aveți voie să vă întoarceți la activitățile cotidiene.
    Fumatul : am prefera să vă opriți din fumat înaintea oricărei intervenții.
    Fumatul poate agrava unele afecțiuni urologice și poate crea complicații după intervenția chirurgicală
    Condusul dupa intervenție :
    Este responsabilitatea dvs. să vă asigurați că sunteți pregătit să conduceți după orice procedură chirurgicală.

  • Montare stent ureteral

    Montare stent ureteral

    Cistoscopie cu montare stent ureteral

    Ce implică intervenția ?

    Inspecția endoscopică a vezicii urinare și a uretrei combinată cu introducerea, extragerea sau schimbarea unui tub de plastic moale plasat între rinichi și vezica urinară..

    Care sunt alternativele intervenției ?

    Alternativa interventiei implică plasarea unui tub – direct in rinichi – prin regiunea lombară (nefrostomie).

    Așteptări înaintea intervenției :

    Veți fi internat in ziua intervenției.
    În mod obișnuit, veți fi programat pentru o evaluare prealabilă a stării generale si se vor face investigațiile necesare.
    Veți fi anunțat să nu mâncați și să nu consumați lichide cu minim 6 ore înaintea intervenției.

    Înaintea procedurii comunicați echipei medicale dacă aveți:

    -un corp străin implantat (stent, proteză articulară, stimulator cardiac, proteză valvulară, grefă vasculară)
    -o rețetă regulată pentru un anticoagulant – medicament  de subțiere a sângelui (warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban, trombostop, plavix, dabigatran)
    -o infecție trecută sau prezentă de tip MRSA
    -un transplant de cornee, un transplant neurochirurgical sau un tratament cu hormon de creștere.

    Dupa ce vă va fi explicată procedura, un membru al echipei operatorii vă va solicita consimțământul pentru intervenție.

    Ce se întamplă in timpul operației ?

    Vi se va administra fie un anestezic total (veți dormi), fie unul spinal (nu vă veți simți corpul de la talie în jos ). Medicul anestezist vă va spune pentru fiecare metodă argumentele pro și contra.
    În mod obișnuit vi se va face o injecție cu antibiotic odată ce s-a eliminat – prin testare – riscul apariției unei alergii.
    Un cistoscop este introdus prin uretră pentru a inspecta atât uretra în sine cât și întreaga cavitate vezicală .
    Se introduce un tub/stent in ureter, până la nivelul rinichiului, folosind cistoscopul.

    Ce se intamplă imediat după intervenție ?

    Ar trebui :
    -să întrebați chirurgul dacă totul a mers exact așa cum a fost plănuit
    -să anunțați echipa medicală dacă simțiți vreun disconfort
    -să întrebați ce aveți voie și ce nu aveți voie să faceți
    -sa fiți sigur că ați înțeles ce s-a întâmplat în cursul procedurii și ce aveți de făcut mai departe.

    Un cateter (sondă uretro-vezicală) va fi introdus și lăsat pentru câteva ore .Externarea va avea loc odată ce veți putea urina satisfăcător .

    Există complicații/efecte secundare ?

    Comune (întâlnite la 1 pacient din 10) :

    – o ușoară arsură locală sau sângerare la urinare pentru o scurtă periodă după procedură
    – disconfort temporar datorat tubului (stentului) introdus și, ocazional, sânge în urină
    – o posibilă următoare intervenție pentru îndepărtarea stent-ului.

    Ocazionale  (la mai puțin de 1 pacient din 10)
    – infecții ale vezicii urinare ce necesită antibiotic
    – imposibilitatea montării stent-ului; va fi nevoie de un tratament alternativ

    Rare  (la mai puțin de 1 pacient din 50)

    – sângerări pe termen lung, cu formarea de cheaguri și necesitatea unei intervenții pentru îndepărtarea cheagurilor
    – leziuni ale uretrei ce pot duce la cicatrizare întârziată/vicioasă

    Infecții intraspitalicești:

    -infecții în sânge (1 pacient din 5000)
    -infecții MRSA (1 din 110)
    -infecții intestinale (1 din 10000)

    Așteptări odată ajuns acasă?

    La externare trebuie :
    -să primiți sfaturi despre recuperarea la domiciliu
    -să întrebați când puteți relua activitățile obișnuite cum ar fi: serviciu, sport, condus, diverse activități casnice, sex .
    -să luați un număr de contact pentru orice eventualitate și să vă asigurați că primiți rezultatele tuturor testelor efectuate până atunci.

    Odată ajuns acasă trebuie sa beți de 2 ori mai multe lichide decât o făceați de obicei, pentru urmatoarele 24-48 ore. La prima urină puteți simți o arsură si pot fi picături de sânge în urină. La 60% din pacienți disconfortul asemănător cistitei persistă până la retragerea stentului. Calmantele ajută dar numai un tratament cu antibiotic va rezolva situația odată ce infecția urinară a fost dovedită. Ocazional durerea ar putea fi atât de severă încât să necesite o extragere a stentului.

    La ce ar trebui să fiu atent ?
    Dacă aveți febră, durere severă la urinare, imposibilitatea de a urina sau sângerări din ce in ce mai dese trebuie sa contactați de urgență echipa medicală.

    Alte puncte importante

    Stenturile, în general, nu trebuie să rămână introduse mai mult de 6 săptămâni .
    Condusul dupa operație

    Condusul nu va fi afectat decât dacă starea dumneavoastră generală nu vă permite acest lucru. .

    Fumatul dăunează, poate înrăutăți anumite stări urologice și poate mări riscul complicațiilor după operație .

  • Tratamentul endoscopic al stricturii de uretra

    Tratamentul endoscopic al stricturii de uretră

    Puncte cheie :

    Cele două tehnici principale sunt uretrotomia optică internă și dilatarea uretrei.
    Ele sunt cel mai adesea folosite ca tratament inițial pentru o strictură deoarece sunt mai puțin invazive decât operația reconstructivă.
    Procedurile endoscopice pentru tratamentul stricturilor uretrale duc rareori la vindecarea permanentă a afecțiunii.

    Ce implică intervenția ?

    Procedurile endoscopice nu implică nici o incizie (tăietură) pe piele.
    Acestea sunt de obicei efectuate în sistemul „one day surgery”. Este posibil să aveți nevoie de cateter vezical (sondă uretro-vezicală) pentru o perioadă de una până la șapte zile.

    Alternativele interventiei ?

    Operație deschisă – intervenție chirurgicală reconstructivă (uretroplastie).

    Ce se întâmplă in ziua intervenției ?

    Urologul (sau un membru al echipei) vă va examina pe scurt istoricul și medicația și va discuta cu dumneavostră despre intervenție.
    Un medic anestezist vă va explica opțiunile unei anestezii generale sau ale unei anestezii spinale. Medicul anestezist va discuta cu dumneavoastră și despre ameliorarea durerii după intervenție.
    Vă vom efectua o injecție cu heparină pentru a reduce coagulabilitatea sângelui (a vă subția sângele). Aceasta ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge cu eventuala trecere a lor în plămâni (tromboembolism pulmonar – complicație foarte gravă).

    Detaliile intervenției :

    Dilatarea meatului/uretrei
    După lubrifierea uretrei cu gel anestezic local, dilatăm lumenul uretrei folosind dilatatoare (din material plastic sau metal) de diferite dimensiuni, progresiv crescătoare.
    De asemenea, ca parte a procedurii , putem efectua o inspecție endoscopică a uretrei (uretroscopie).
    De obicei putem face dilatarea intr-o singură zi.

    Uretrotomia optică

    Aceasta începe cu o injecție cu un antibiotic administrat intravenos, după ce am verificat cu atenție posibilele alergii.
    Apoi, sub control endoscopic, incizăm de-a lungul stricturii folosind un instrument special. Toate tăieturile sunt interne și nu este nevoie de suturi.
    Toți pacienții trebuie să aibă un cateter (sondă) vezical introdus în uretră după această procedură.
    Veți merge acasă cu acest cateter (sondă uretro-vezicală) și vă veți întoarce la spital peste câteva zile (3-10 zile) pentru extragerea acestuia.

    Există complicații/efecte secundare ?

    Efecte secundare şi Riscuri

    • Arsură ușoară sau sângerare la urinare pentru o scurtă perioadă de timp după efectuarea intervenției – la 1 din 10 pacienți
    • Infecții ale tractului urinar ce necesită tratament cu antibiotice – la 1 din 10 pacienți
    • Recurența stricturii necesitând repetarea tratamentului sau un tratament alternativ – la 1 din 10 pacienți
    • Deteriorarea uretrei rezultând „o cale falsă”, care necesită intervenții chirurgicale suplimentare sau inserarea unui cateter suprapubian (cistostomă) – la 1 din 50 pacienți
    • Infecție în jurul uretrei ducând la formarea unui abces periuretral – la 1 din 50 pacienți
    • Sângerări întârziate care necesită eliminarea cheagurilor sau intervenții chirurgicale ulterioare – la 1 din 250 pacienți
    • Scăderea calității erecțiilor, fapt ce va necesita tratament. Îndoirea penisului in erecție datorită formării de țesut cicatricial – la 1 din 250 pacienți
    • Probleme anestezice sau cardiovasculare care necesită îngrijire specială (inclusiv infecții toracice, embolie pulmonară, accident vascular cerebral, tromboză venoasă profundă, infarct miocardic) – la 1 din 250 pacienți

    (anestezistul poate estima un risc individual )

    Care este riscul infecțiilor intraspitalicești ?

    Riscul de a căpăta o infecție în spital este de aproximativ 8 din 100 (8%) incluzând infecții MRSA si infecții intestinale .
    Procentul este mai mare în cazul unui pacient cu risc mare de infecții, așa cum sunt pacienții care au avut

    -tuburi de dren pe o perioadă indelungată
    -internări multiple și prelungite in spital.

    Așteptări odată ajuns acasă :

    • Vă vom oferi sfaturi despre recuperarea la domiciliu
      • Vă vom arăta cum să manevrați cateterul
      • Vom fixa o întâlnire pentru a extrage cateterul
      • Dacă este necesară auto-dilatarea postoperatorie, vom programa o întâlnire pentru a vă învăța cum să faceți acest lucru
      • Vi se va da o copie a rezumatului internării
      • Veți primi o rețetă cu medicamentele necesare.

    Informații generale despre intervenția chirurgicală

    Înaintea procedurii comunicați echipei medicale dacă aveți:
    -un corp străin implantat (stent, proteză articulară, stimulator cardiac, proteză valvulară, grefă vasculară)
    -o rețetă regulată pentru un anticoagulant – medicament de subțiere a sângelui (warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban, trombostop, plavix, dabigatran)
    -o infecție trecută sau prezentă de tip MRSA
    -un transplant de cornee, un transplant neurochirurgical sau un tratament cu hormon de creștere

    Înainte de a merge acasă

    -asigurați-vă că ați înțeles intervenția chirurgicală
    -asigurați-vă că totul a decurs conform planului
    -anunțați cadrele medicale daca aveți o stare de disconfort
    -intrebați ce anume puteți face si ce nu puteți face acasă
    -asigurați-vă că stiți ce va urma si întrebați când aveți voie să vă întoarceți la activitățile cotidiene

    Fumatul : am prefera să renunțați la fumat înaintea oricărei proceduri.
    Fumatul poate agrava unele afecțiuni urologice și poate crea complicații după intervenția chirurgicală.

    Condusul dupa intervenție :
    Este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați că sunteți pregătit să conduceți după orice procedură chirurgicală.

  • TURBT – Rezectia endoscopica a tumorilor vezicale

    TURBT – Rezectia endoscopica a tumorilor vezicale

    Rezecția endoscopică a tumorilor vezicii urinare

    Ce implică intervenția ?

    -Îndepărtarea endoscopică a tumorii vezicii urinare prin rezecție fragment cu fragment. La sfârșitul intervenției, fragmentele de tumoră – deja tăiate – se evacuează din vezică și sunt trimise la examen histo-patologic.

    Alternativele intervenției ?

    -Alternativele acestei proceduri implică operație deschisă de îndepărtare a tumorii (rezecție transvezicală), operație deschisă de îndepărtare completă a vezicii urinare (cistectomie), chimioterapie si radioterapie

    Ce se intampla in ziua intervenției ?

    -veți fi internat în ziua intervenției

    -este necesar sa nu mâncați si să nu consumați lichide cu minim 6 ore înaintea intervenției.

    Înaintea procedurii comunicați echipei medicale dacă aveți:

    -Un corp străin implantat (stent, proteză articulară, stimulator cardiac, proteză valvulară, grefă vasculară)
    -O rețetă regulată pentru un medicament anticoagulant – medicament de subțiere a sângelui -(warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban, trombostop, plavix, dabigatran)
    -o infecție trecută sau prezentă de tip MRSA
    -un transplant de cornee, un transplant neurochirurgical sau un tratament cu hormon de creștere.

    Detaliile intervenției

    -Efectuăm procedura sub anestezie generală (cu pacientul adormit) sau folosim un anestezic spinal (nu veți simți nimic de la talie în jos)
    -Ambele variante reduc nivelul durerii după intervenție
    -Medicul anestezist vă va spune argumentele pro si contra ale fiecărei anestezii
    -Se va administra un antibiotic injectabil înaintea procedurii, după efectuarea testelor împotriva eventualelor alergii
    -Un telescop (endoscop)va fi introdus în vezică prin uretră, iar chirurgul va elimina tumora fragment cu fragment, folosind diatermia sau tehnologia LASER
    -Fragmentele tumorale vor fi înlăturate prin aspirație si trimise la examen anatomo-patologic. După procedură este introdus un cateter vezical (sondă uretro-vezicală).

    Ce se întamplă imediat după intervenție ?

    Ar trebui :
    -să întrebați chirurgul dacă totul a mers exact așa cum a fost plănuit
    -să anunțați echipa medicală dacă simțiți vreun disconfort
    -să întrebați ce aveți voie și ce nu aveți voie să faceți
    -să fiți sigur că ați ințeles ceea ce tocmai s-a întâmplat și ce aveți de făcut în continuare
    -să fiți la curent cu rezultatul analizelor
    -consum ridicat de lichide pentru primele 24-48 ore; vă va ajuta sa opriți sângerările și să vă hidratați
    -Puteți simți o ușoară senzație de durere si arsură în partea inferioară a abdomenului, dar va dispărea în câteva zile

    Este posibil, ca înainte de a scoate cateterul să vi se efectueze o instilație vezicală cu un medicament citostatic pentru a reduce riscul reapariției tumorilor. Substanța va fi ținută in vezică 1 oră; procedura se face, de obicei, în ziua intervenției.
    Odată ce urina este curată/limpede vom îndepărta cateterul.

    Există complicații/efecte secundare ?

    COMUNE – 1 din 10 pacienți
    -Arsuri ușoare sau sângerări în timpul urinării pentru o perioadă scurtă de timp

    OCAZIONALE – 1 din 50 pacienți
    -Infecția vezicii urinare , necesitând tratament cu antibiotice
    -Nu există garanția vindecării complete a cancerului printr-o singură intervenție
    -Reapariția tumorilor sau extirparea incompletă a tumorii

    RARE -Mai puțin de 1 din 50 pacienți
    -sângerări întârziate care necesită eliminarea cheagurilor și o intervenție ulterioară
    -răni la nivelul uretrei ce intârzie cicatrizarea
    -perforarea vezicii, ceea ce duce la introducerea temporară a unui cateter vezical sau o nouă operație deschisă

    Infecții intraspitalicești ?

    -MRSA 0.9%  –   1 din 110
    -MRSA plus infecții ale sângelui  0,02%           – 1din 5000
    -Infecții intestinale  – 1 din 10000

    -Procentul este mai mare cu cât avem un grup de pacienți cu risc mare de infecții așa cum sunt pacienții care au avut :
    -tuburi de dren pe o perioadă îndelungată (catetere)
    -internări multiple si prelungite in spital

    Așteptări odată ajuns acasă ?

    -vi se vor oferi sfaturi despre recuperarea la domiciliu
    -intrebați când vă puteți relua activitățile cotidiene cum ar fi: serviciul, sportul, condusul, sexul.

    Ar trebui sa aveți grijă la :
    -febră
    -durere severă
    -durere in timpul urinării
    -imposibilitatea de urina
    -sângerări repetate

    Există si alte puncte importante ?

    -Vor trece între 21-30 de zile până la obținerea rezultatelor examenului anatomo-patologic, care se vor analiza împreună cu medicul dumneavostră și se va stabili atitudinea terapeutică ulterioară.

    Condusul după intervenție :
    -Este responsabilitatea dvs. să vă asigurați că sunteți pregătit să conduceți după orice procedură chirurgicală. .

    Fumatul :
    -Vă recomandăm să renunțați la fumat înaintea oricărei proceduri.
    Fumatul poate determina sau agrava afecțiunile oncologice ale uroteliului! În fapt, fumatul este principalul factor de risc pentru apariția tumorilor vezicale.

  • TURP – rezectia endoscopica a prostatei

    TURP – rezectia endoscopica a prostatei

    Rezecția transuretrală a prostatei – TURP

    Puncte cheie :

    TURP implică îndepărtarea țesutului adenomatos dezvoltat în interiorul prostatei ducând la  lărgirea uretrei prostatice și, prin aceasta, la îmbunătățirea fluxului de urină
    Un cateter vezical (sondă uretro-vezicală) este introdus pentru o scurtă perioadă de timp după intervenție
    Cele mai frecvente efecte secundare sunt :

    -incapacitatea de a emite spermă în timpul ejaculării (ejaculare retrogradă) și

    -sângerare temporară,

    – arsură sau

    -creșterea frecvenței micțiunilor

    Ce implică intervenția ?

    TURP implică îndepărtarea endoscopică a părții centrale obstrucționate a prostatei, creând un canal larg pentru a permite urinei să curgă cu ușurință.
    Se inseră temporar un cateter vezical.

    Alternativele intervenției ?

    1.Medicamente pentru îmbunătățirea fluxului de urină – de ex.emplu Tamsulosin, Doxazosin, Terazosin, Finasteridă, Dutasteridă. În fapt, tratamentul medical amintit anterior nu este o alternativă la intervenția chirurgicală. Tratamentul medical este rezervat pacienților cu adenom de prostată necomplicat în timp ce tratamentul chirurgical este destinat pacienților cu adenom de prostată complicat sau care au simptomatologie foarte supărătoare și care nu este amendată de tratamentul medical.
    2.Cateterizarea permanentă – în special la pacienții care, din varii motive, nu sunt considerați potriviți pentru intervenții chirurgicale
    3.Alte proceduri chirurgicale – intervenția chirurgicală „deschisă”

    Ce se întâmplă în ziua intervenției ?

    – Urologul dvs. (sau un membru al echipei) vă va examina pe scurt istoricul și medicația și va discuta din nou cu dumneavoastră despre intervenție si vă va solicita consimțământul .
    – Un medic anestezist vă va vorbi despre opțiunile unui anestezic general sau anestezic spinal. Medicul anestezist vă va vorbi, de asemenea, despre ameliorarea durerii după intervenție .
    – Este posibil să vă administrăm o injecție cu heparină pentru a reduce coagulabilitatea sângelui. Aceasta ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge și prevenirea trecerii lor în plămâni. Echipa medicală va decide dacă trebuie să continuați aceste acțiuni după ce vă întoarceți acasă.

    Detaliile intervenției

    Efectuăm procedura sub anestezie generală (pacientul este adormit) sau folosim un anestezic spinal (nu puteți simți nimic de la talie în jos)
    Se va administra un antibiotic injectabil înaintea procedurii, după efectuarea testelor împotriva eventualelor alergii
    Introducem un endoscop în vezica urinară, prin uretră
    Adenomul prostatic este tăiat în mici fragmente ce se vor elimina din vezică prin aspirație, la sfîrșitul procedurii; apoi sunt trimise la laborator pentru examen anatomo-patologic.
    Odată ce adenomul prostatic a fost îndepărtat, coagulăm cu atenție fiecare vas de sânge rămas in cavitatea ce ia naștere în urma intervenției chirurgicale
    La finalul intervenției, introducem un cateter in vezica urinară
    În mod normal, folosim irigarea postoperatorie a vezicii urinare pentru a spăla sângele și pentru a evita formarea intravezicală de cheaguri
    În medie, procedura durează 60 de minute
    În mod normal, scoatem cateterul dupa 1-4 zile. După scoaterea cateteruluuip uteți simți durere la urinare, frecvența urinărilor fiind mai crescută decât de obicei. Medicamentele vă pot ajuta dar, în general, simptomele dispar în câteva zile .
    Urina poate conține sânge in primele 24 -48 ore dupa scoaterea cateterului . Unii pacienți nu pot urina. În acest caz, introducem un alt cateter pe care îl scoatem dupa 48 ore.

    Efecte secundare şi Riscuri

    • Arsură temporară ușoară, sângerare și urinare frecventă – practic, toți pacienții
    • Ejaculare retrogradă –  toți pacientii
    • Tratamentul nu poate înlătura toate simptomele – la 1 din 10 pacienți
      Erecții slabe (la barbații cu erecții normale anterior ) 1 din 50 pacienți
    • Sângerări care necesită transfuzie sau re-operare – la 1 din 50 pacienți
    • Posibilitatea de a repeta ulterior tratamentul  datorita creșterii prostatei – la 1 din 50 pacienți
    • Leziuni ale uretrei cauzând apariția cicatricilor vicioase – la 1 din 50 pacienți
    • Incapacitatea de a urina după intervenție chirurgicală fapt ce necesită un cateter sau auto-cateterizare intermitentă – la 1 din 50 pacienți
    • Pierderea temporară a controlului sfincterului urinar – la 1 din 50 pacienți
    • Găsirea unui cancer  în țesutul îndepărtat, care poate necesita tratament ulterior – la 1 din 50 pacienți
    • Pătrunderea în circulație a fluidelor de irigare  cauzând probleme cardiace – la 1 din 250 pacienți
    • Probleme anestezice sau cardiovasculare care necesită ingrijire intensivă (inclusiv infecții toracice, embolie pulmonară, accident vascular cerebral, tromboză venoasă profundă, infarct miocardic) – la 1 din 250 pacienți

    (anestezistul va estima un risc individual )

    Care este riscul infecțiilor intraspitalicești ?
    Riscul de a lua o infecție în spital este de aproximativ 8 din 100 (8%) incluzând infecții MRSA si infecții intestinale .
    Procentul este mai mare cu cât avem un grup de pacienți cu risc mare de infecții care au avut :
    -tuburi de dren pe o perioadă îndelungată (catetere)
    -internări multiple și prelungite in spital

    Asteptări odată ajuns acasă ?

    -vi se vor oferi sfaturi despre recuperarea la domiciliu
    -veți primi o copie dupa sumarul intervenției
    -veți primi o rețetă cu medicamentele necesare
    -consum ridicat de lichide cel puțin pentru primele 24-48 ore . Vă va ajuta și să vă hidratați si să evitați infecțiile.
    -un pacient din cinci (20%) suferă o sângerare în perioada de 10 până la 14 zile după ce a ajuns acasă, din cauza unor cruste care se desprind din cavitatea rezultată post operator. Dacă se întâmplă acest lucru, ar trebui să creșteți consumul de lichide; dacă nu se soluționează, trebuie să vă adresați medicului.
    -dacă aveți sângerări severe, cheaguri de sânge sau imposibilitatea de a urina , trebuie să vă adresați imediat medicului dumneavoastră.
    -unele pierderi de control sfincterian sunt frecvente în primele zile; prin urmare, este de dorit să începeți exercițiile pelvine cât mai curând posibil. Acestea vă pot îmbunătăți controlul atunci când ajungeți acasă .
    -simptomele vezicii hiperactive (frecvență și urgență micțională) pot dura până la 3 luni, însă jetul urinar se va îmbunătăți imediat după operație.
    -majoritatea pacienților au nevoie de două până la trei săptămâni la domiciliu înainte de a se simți pregătiți pentru întoarcerea la serviciu.
    -trebuie să evitați orice ridicare de greutăți în timpul perioadei de recuperare.
    -trebuie să evități poziția „șezând” și mersul pe bicicletă timp de 3-4 săptămâni.

    Informații referitoare la intervenția chirurgicală ?

    Înaintea procedurii, comunicați echipei medicale dacă aveți:
    -un corp străin implantat (stent, proteză articulară, stimulator cardiac, proteză valvulară, grefă vasculară)
    -o rețetă regulată pentru un medicament anticoagulant – un medicament de subțiere a sîngelui (warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban, trombostop, plavix, dabigatran)
    -o infecție trecută sau prezentă de tip MRSA
    -un transplant de cornee, un transplant neurochirurgical sau un tratament cu hormon de creștere

    Înainte de a merge acasă:

    -asigurați-vă că ați înțeles intervenția chirurgicală
    -asigurați-vă că totul a decurs conform planului
    -anunțați cadrele medicale daca aveți o stare de disconfort
    -intrebați ce anume puteți face si ce nu puteți face acasă
    -asigurați-vă că stiți ce va urma si intrebați când aveți voie să vă întoarceți la activitățile cotidiene

    Fumatul : am prefera să renunțați la fumat înaintea oricărei proceduri.
    Fumatul poate agrava unele afecțiuni urologice și poate crea complicații după intervenția chirurgicală

    Condusul dupa intervenție :
    Este responsabilitatea dvs. să vă asigurați că sunteți pregătit să conduceți după orice procedură chirurgicală.

  • Litiaza ureterală

    Litiaza ureterală

    Îndepărtarea ureteroscopică a calculilor ureterali

    Ce implică intervenția ?

    Îndepărtarea endoscopică sau fragmentarea calculului în ureter sau rinichi . Poate implica introducerea unui tub de plastic (stent) intre rinichi si vezica urinară. Intervenția implică, de asemenea, cistoscopia .

    Alternativele intervenției ?

    Alternativele implică operația deschisă  sau ESWL – terapia cu unde de șoc (acolo unde este posibil).

    Ce se întâmplă în ziua intervenției ?

    Veți fi internat în spital în ziua intervenției.Vi se va analiza starea generală de sănătate, pentru a investiga eventualele infecții.
    Vi se va cere să nu consumați lichide sau mâncare cu cel puțin 6 ore înaintea operației.

    Inaintea procedurii comunicati echipei medicale daca aveți:
    -un corp străin implantat (stent, proteză articulară, stimulator cardiac, valvă cardiacă, grefă vasculară)

    -o rețeta regulata pentru un anticoagulant – medicament de subțiere a sângelui (warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban, trombostop, plavix, dabigatran)
    -o infectie trecută sau prezentă de tip MRSA
    -un transplant de cornee, un transplant neurochirurgical sau un tratament cu hormon de creștere

    Detaliile intervenției

    Efectuăm intervenția sub anestezie generală sau spinală (rahianestezie).
    Se va administra un antibiotic injectabil înaintea procedurii, după efectuarea testelor împotriva eventualelor alergii.
    Introducem un endoscop în vezica urinară, prin uretră; un fir foarte flexibil va fi introdus pe ureter, pâna la nivelul rinichilor. Un ureteroscop mai lung, semirigid sau flexibil, va fi introdus pe lângă firul din ureter, până la nivelul obstacolului (calculului).
    Calculul va fi fragmentat folosind un LASER iar fragmentele vor fi extrase cu dispozitive speciale .
    Se va monta un stent ureteral (tub din rinichi în vezica urinară).
    Se va monta un un cateter vezical (sondă uretro-vezicală).

    Ce se întâmplă imediat după intervenție ?

    -întrebați chirurgul dacă totul a decurs conform planului
    -anunțați cadrele medicale dacă aveți o stare de disconfort
    -intrebați ce anume puteți face și ce nu puteți face acasă
    -asigurați-vă că stiți ce tocmai s-a întâmplat si ce va urma
    Dacă s-a introdus un cateter, acesta va fi scos în ziua intervenției sau în ziua următoare. Veți putea merge acasă odată ce urinați normal.

    Există complicații/efecte secundare ?

    Comune (1 din 10 pacienți )
    -senzație de arsură ușoară sau sângerare – scurt timp dupa intervenție
    -simptome cauzate de stent – durere , senzație frecventă de urinare, sânge în urină
    -reapariția calculilor in viitor

    Ocazionale (1 din 50 pacienți)
    -imposibilitatea de a îndepărta calculii datorita migrării într-un loc greu de accesat al rinichiului
    -lezarea rinichiului sau infecții ce necesită tratament

    Rare (mai putin de 1 din 50 pacienti)
    -lezarea ureterului
    -cicatrici sau strictură de ureter ce necesită intervenții ulterioare.

    Care este riscul infecțiilor intraspitalicești ?

    -MRSA : 0,9% –  1 din 110 pacienti
    -Infecții intestinale : 0,01%    –  1 din 10000 pacienti
    Procentul este mai mare cu cât avem un grup de pacienți cu risc mare de infecții; este vorba de pacienți care au avut :
    -tuburi de dren pe o perioadă îndelungată (catetere)
    -internări multiple și prelungite în spital

    Așteptări odată ajuns acasă ?

    -vi se vor oferi sfaturi despre recuperarea la domiciliu
    -întrebați când vă puteți relua activitățile cotidiene : serviciul , sportul , sexul , condusul
    -fiți la curent cu rezultatul analizelor, țineți legătura cu medicul dumneavoastră
    -consumați lichide de 2 ori mai mult decât de obicei pentru a va hidrata si opri sângerarile .

    -puteți avea dureri in zona rinichiului în primele 24-72 ore . Calmantele si antiinflamatoarele vă vor fi de ajutor . Durerile dispar în termen de 3 zile .
    -recuperarea după intervenție va dura 10 zile si nu vă veți întoarce la serviciu în decurs de 7 zile .

    Ar trebui să aveți grijă la :

    Febră, durere severă la urinare , imposibilitatea de a urina sau sângerări abundente. În oricare dintre cazuri, trebuie să contactați de urgență medicul.
    Fragmente mici de calcul sau cheaguri de sânge pot trece din rinichi în ureter rezultând colica renală. Trebuie să contactați medicul .

    Alte puncte cheie

    Dacă vi s-a introdus un stent vă vom informa inainte de a merge acasă când trebuie extras. Stenturile ureterale sunt extrase, de obicei, sub anestezie locală.
    Puteți preveni reapariția calculilor prin schimbarea regimului alimentar și creșterea consumului de lichide.
    Dacă medicul vă dă fragmente litiazice (din calcul), efectuați analiza chimică a acestora.

    Condusul după intervenție :
    Este responsabilitatea dvs. să vă asigurați că sunteți pregătit să conduceți după orice procedură chirurgicală. .

    Fumatul : am prefera să renunțați la fumat înaintea oricărei proceduri.
    Fumatul poate agrava unele afecțiuni urologice și poate crea complicații după intervenția chirurgicală.

  • Litotriția extracorporeală (ESWL)

    Litotriția extracorporeală (ESWL)

    Litotritia extracorporeala ESWL

    este o procedura moderna, neinvaziva, de eliminare a pietrelor la rinichi. Calculii renali sunt sfaramati fara incizii sau interventie endoscopica, prin aplicarea undelor mecanice, calculii fiind ulterior eliminati din organism pe cale naturala. Aceasta tehnica este putin dureroasa pentru pacient, putand fi efectuata chiar si fara anestezie. Rata de succes a interventiilor este foarte mare, dar variaza in functie de compozitia, marimea si situatia calculilor renali. Internarea in spital nu este in general necesara. Rata de succes a interventiilor este foarte mare, dar variaza in functie de compozitia, marimea si situatia calculilor renali.

    ESWL-diagram-600

    Ce implică această procedură?

    Trecerea undelor de șoc prin piele si peretele regiunii lombare și concentrarea lor intr-un focar pentru a sparge pietrele din rinichi în fragmente mici , ale căror dimensiuni să permită eliminarea lor pe căi naturale; această procedură implică fie utilizarea razelor X, fie a ultrasunetelor pentru a vizualiza piatra/pietrele.

    Care sunt alternativele?

    Alternativele au diferite riscuri și rate de succes, în funcție de mărimea și poziția pietrei dvs.
    • Chirurgie ureteroscopică – efectuată cu un telescop, sub anestezie generală și fragmentarea pietrei utilizând energie laser
    • Nefrolitotomie percutanată – se realizează o puncție directă în rinichi și se creează un traiect prin peretele regiunii lombare prin care se extrag calculii cu/fără fragmentare prealabilă

    Puncte cheie

    • Litiotriția este o metodă neinvazivă, cu risc scăzut, folosită pentru tratamentul pietrelor în rinichi sau ureter (tubul dintre rinichi și vezica urinară)
    • Undele de șoc sunt focalizate  pe piatră, folosind raze X sau ultrasunete pentru a vizualiza calculul
    • Unele pietre sunt prea dure și nu se pot sparge chiar și după a doua ședință de tratament prin această metodă
    • Cele mai frecvente efecte secundare sunt sângerarea și durerea temporară în cursul eliminării fragmentelor

    Ce se întâmplă în ziua procedurii?

    Procedura este efectuată de un medic urolog.
    Vi se va cere un eșantion de urină sau rezultatul unei uroculturi recente (pentru a verifica dacă există infecție) și puteți avea o radiografie/examinare ecografică pentru a ne asigura că piatra dvs. nu s-a mișcat din poziția pe care o avea ăn momentul diagnosticului.
    Puteți mînca o masă ușoară în dimineața procedurii, dar trebuie să beți doar lichide în cele două până la patru ore înainte de tratament.

    Detalii privind procedura

    • de obicei, veți primi o prescripție cu un antibiotic – posibil doză unică –  pentru a-l administra după procedură, după ce ați fost verificați pentru orice alergii
    • în mod normal, veți primi o injecție cu un antialgic (împotriva durerii) sau o tabletă înainte de tratament
    • Veți fi treaz în timpul procedurii, deși uneori folosim un sedativ pentru a vă induce o stare de  somnolență
    • vă poziționăm pe canapeaua de tratament și se aplică gel pe pielea regiunii lombare pentru a asigura un bun contact cu generatorul de unde de șoc
    • aparatul declanșează undele de șoc  odată ce piatra a fost identificată folosind raze X sau ultrasunete
    • ar trebui să încercați să stați cât mai nemișcat posibil în timpul tratamentului.
    • Procedura se poate întrerupe  în timpul tratamentului pentru a verifica poziția pietrei
    • Tratamentul durează în mod normal 30-60 de minute, în funcție de dimensiunea pietrei
    • veți putea să plecați acasă imediat după procedură

    Există efecte secundare?

    Hematuria (prezența de sânge în urină) – care poate dura mai multe zile –  între 1 din 2 și 1 din 10 pacienți
    Durere (colică renală) în cursul eliminării fragmentelor – între 1 din 2 și 1 din 10 pacienți
    Necesitatea unui tratament suplimentar (de ex, ureteroscopie) pentru a elimina fragmente rezultate –  între 1 din 2 și 1 din 10 pacienți
    Lipsa de fragmentare a pietrei (care poate avea nevoie un tratament alternativ) – îÎntre 1 în 2 și
    1 din 10 pacienți
    Recidiva litiazică în viitor-  între 1 în 2 și 1 din 10 pacienți
    Infecția de tract urinar – între 1 din 10 și 1 din 50 de pacienți
    Leziuni minore ale pielii la locul intrării undelor de șoc – între 1 din 10 și 1 din 50 de pacienți
    Unele fragmente pot rămâne blocate în ureter (între rinichi și vezică), necesitând îndepărtarea chirurgicală – între 1 din 10 și 1 din 50 de pacienți

    Care este riscul meu de infecție dobândită în spital?
    Deoarece procedura nu se desfășoară în spital, nu se poate discuta despre risc de infecție dobîndită în spital.

    Ce mă pot aștepta când ajung acasă?

    • vi se vor oferi sfaturi despre recuperarea acasă
    • vi se va da o copie a rezumatului procedurii
    • antibioticele și orice alte tablete de care aveți nevoie, vor fi prescrise de medic la sfârșitul procedurii
    • ar trebui să beți de două ori mai mult decât în ​​mod normal, pentru a mobiliza și elimina fragmentele rezultate și pentru a reduc riscul de sângerare sau infecție
    • este foarte probabil să vedeți sânge în urină timp de mai multe zile
    • vă puteți reîncepe aspirina sau medicamentele anticoagulante atunci când urina numai conține în mod vizibil sânge
    • trebuie să luați analgezice antiinflamatorii (de exemplu diclofenac, ibuprofen) după cum este necesar, dacă nu aveți astm, un ulcer gastric sau sensibilitate la aspirină
    • orice vânătaie sau leziune a a pielii după procedură dispare de obicei în decurs de 7 zile

    Infecție severă care necesită administrarea de antibiotice injectate sau drenaj al rinichiului cu un tub mic (nefrostomie) – între 1 din 50 și 1 din 250 de pacienți
    Leziuni ale rinichilor cu hematom intrarenal/perirenal – între 1 din 50 și 1 din 250 de pacienți
    Leziuni ale pancreasului sau ale plămânilor – între 1 din 50 și 1 din 250 de pacienți
    • dacă aveți febră, o durere severă la urinare, imposibilitate de a urina sau  sângerare severă, trebuie să vă adresați imediat medicului
    • dacă aveți un stent ureteral, puteți primi o programare pentru îndepărtarea stentului sub anestezie locală

    Informații generale despre procedurile chirurgicale

    Înainte de procedură
    Spuneți unui membru al echipei medicale dacă aveți:
    • un corp străin implantat (stent, proteză articulară, stimulator cardiac, valvă cardiacă);
    • o rețetă regulată pentru un anticoagulant – medicament de subțiere a sângelui (warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban sau dabigatran);
    • o infecție prezentă sau anterioară cu MRSA;

    Vă vom spune cum a decurs procedura și ar trebui:
    • să vă asigurați că înțelegeți ce s-a făcut;
    • să întrebați medicul dacă totul a mers așa cum a fost planificat;
    • să informați personalul dacă aveți vreun disconfort;
    • întrebați ce puteți (și nu puteți face) acasă;
    • asigurați-vă că știți ce se întâmplă în continuare;
    • întrebați când vă puteți întoarce la activități normale.
    Vă vom oferi sfaturi despre ce anume trebuie să urmăriți când ajungeți acasă.

    Fumatul și chirurgia
    În mod ideal, am prefera să renunțați la fumat înainte de orice procedură. Fumatul poate agrava unele afecțiuni urologice și poate crește riscul de complicații după o intervenție chirurgicală.

    Conducerea după operație
    Este responsabilitatea dvs. să vă asigurați că sunteți pregătit să conduceți după orice procedură chirurgicală.